March 29, 2011

Miercurea fara cuvinte

Drum prin timp






Incepe miercurea fara cuvinte

Mi s-a parut o idee minunata pe care am preluat-o de la carmen, adica de aici, adica:

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/miercurea-fara-cuvinte-12-orchidaceae.html

deci sa lasam imaginile sa vorbeasca in fiecare miercuri!

March 28, 2011

vis de brad în oase obosite


haide acasă îmi șoptea ramura de măslin
în casa aceea cu rotunduri spiralate
melcul, melcul are povara în spate
eu am doar saci de ganduri
foi numerotate de la galben spre alb
merg acasă unde mă întâmpină zorile
ma sărută pe frunte și-mi spun
copilă cu ochi de lumină bine-ai venit

haide acasă îmi șoptesc firele de iarbă
la răscrucea cerului cu Lumina
e un dor de puritate ca în pântecele Maicii
eu am plecat pe drumuri șerpuitoare de lume
mă recunosc păsările că din buzunarele mele găurite
cad firimituri de la masa tăcerii cu mine
copilă am rămas și fluturii mă cheamă să le cânt iubirea

 haide acasă îmi șoptesc de fiecare dată mâinile
degetele modelează cuvinte pline de sensuri precum olarii
născători sunt cănilor de lut pentru ape neîncepute
lacrimi adun în streșinile de la marginea ochilor
nu le vreau decât în anotimpul cu zăpadă
să acopere alb cărarea celor ce merg Acasă
copilă mă văd sădind vise verzi de brad în oase obosite

drumuri alung să-mi înceapă din pragurile oamenilor
poate așa vor înțelege cât de mult îi iubesc
mai întreg decât tot Universul care-ncepe din mine și se întoarce
Acasă

March 27, 2011

Pereche de aripi pe suspine



celestei

atunci când ești tristă faci copacii să plângă
sub coajă îi dor suspinele tale
așa pline de ridurile gândurilor
sunt

atunci când ești tristă îngerii cos lacrimile-ți
pe frunzele verzi să le legene ca pe prunci
somnul Cuvântului e-n visul lor
tu taci

ochii-ți spun mai multe vorbe
decât ai spune tu o noapte întreagă
la urma urmei tot ce contează e zborul
tu ești

numai de dragul lacrimilor
ochilor tăi triști
gândurilor mute
ti-aș coase o pereche de aripi pe suspine
să zbori 

March 14, 2011

tu, clipa-mi fără ceară

Timpul mi te-a zămislit
din lutul rugilor
atunci când te chemam
cu mâinile împreunate
dimineața
seara
în  fiecare zi

ai venit
cu Timpul de mână
porți verdele pădurii în priviri
cărările dorului  în umblet
îmi crești lumina
înaintea zorilor
din opaițul inimii
amnarul mângâierii tale
topește ziua
în dumnezeirea fără ceară
a clipei

zilnic
cumpărăm vocale
guri de cafea
dimineți de aer

da

în rostul trecerii
suntem Doi

foto devianart

March 13, 2011

îți scriu pe vise


când tu dormi
mă cheamă un dor nebun de umblet
prea liniște
mi-ai adunat cărările în inimă
pe oricare aș alunga pașii
ajung tot acolo
sub pleoapele din care urci dimineața
săruturile
nu mai aud nici cuvintele
merg pe vârfuri
îti culeg oftatul
spinul durerii de trecere
mângâi rupestrele-ți sentimente
scrise de Timp pe-un perete de inimă

când tu dormi mă plimb prin tine
cu mâinile în buzunare alung rostirile
nu-mi trebuie nici măcar foi de hârtie
îti scriu direct pe vise versuri vii
pulsânde
mă-nvelesc într-un copac plin cu flori
răsădit noapte dupa noapte în inima-ți
ca să pot adormi și eu apoi
simplu
cand tu dormi

March 12, 2011

când merg urechile pe bicicletă



când merg urechile pe bicicletă
nu au nevoie nici de rovignetă
încet se urcă pe auz călare
pe dealul cocoșat cu semne de-ntrebare

nici vorbele nu-s îndesate-n spițe
că lasă urme albe pe străduțe
sunt doar strigate ca să fie auzite
și-apoi din ploaia calmă absorbite

ori se rotesc în sensul acelor de ceas
cu Timpu-n ore că e prietenul de dans
la semafor se-nșiruie s-ascută
o voce –nceată și necunoscută

claxoanele azi tipă mult prea tare
și deranjează arcele de soare

doar umbra-i transparentă și cochetă
când merg urechile pe bicicletă

foto - devianart

March 10, 2011

dorință nudă


pestrițele vorbe răsar de sub pietre
trupuri bătrane din a astrelor zestre
le-adun și le scriu poveștile toate
le ascult cu palme sprijinite pe coate

flori desenez cu o mână opacă
mănunchi răsărit sub marea posacă
absurde țes valuri dintr-o cutie
cărări albastre pe-un ceas de hârtie

dar tac și nu spun că tare mi-e dor
de primăveri nude pe-al retinei decor
pe șevalet stau tăcute slovele noastre
cârlionți de copilă din timpuri întoarse

atunci când voi sărăci în cuvinte
fi-voi o floare presată cuminte
pe trupul de munte-n ecou risipită
pe sub apele repezi de iarnă topită

foto - deviantart

March 08, 2011

mama e Mama


Mamă
 ţi-as ţine cerul în palmă
dacă aş şti că pot în felul acesta primitiv
să construiesc primăvara cu degete de copil
din plastilină
stângaci
cu un copac cu flori şi o băncuţă
pe care să-ti odihneşti clipele de timp numai cu tine
dar știu ca vei împărţi primăvara săracilor de suflete
tare sunt mulţi
nu au băncuţe pe care să stea la sfat cu ei
atunci când nu mai găsesc primăvara
nici când îi încălzeşte soarele măcar

Mamă ţi-aş scălda mereu gândurile în primăveri  
de-aş şti că ţi-aş alunga ca pe stoluri de păsări
toamna 
tristeţile
fricile
departe printre tărâmurile în care nu există poezie
să rătăcească oarbe tot restul vieţii oamenilor

Mamă azi ştiu că mi-ai pus în suflet
dorul de cuvinte din care nu voi sărăci niciodată
doar pentru atâta mare lucru
Mamă te voi scrie mereu cu majusculă
aşa cum şade bine oamenilor Oameni

mângâierea ta mă aduce Acasă
dă-mi voie Mama să fiu mereu copil
chiar daca acum plastilină mi-e sufletul
îşi caută forma printre atâtea mâini de oameni
iar apa
apa care înmoaie lutul e privirea ta caldă
Mamă şi pentru tine nu îmi mai trebuie
cuvinte

foto -  devianart

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...