Azi vă vorbesc despre povestea norului cu un singur cer pentru că se săturase de el. Privea în jos că era mai frumos şi stelele îi păreau fără figură ele, sărmanele. Le plecaseră colţurile la plimbare că erau şi ele rupte din soare. Norul, rebelul, se risipise în picuri de ploaie, ce hrăneau fire de paie şi-l adormeau în zgomote din pâraie. Uitau să se evapore dintr-o eprubetă cât un nasture şi norul se mistuia până la cea mai indepărtată dâră de stea.
Cerul lui era unul singur, purtat de vânt cu o eşarfa drept legământ. Pusă la gâtul unei fete, cochete, nici geana nu o mai putea ridica, de sete. Norul se topea tare cu dorul agăţat de poveştile de prin lunci fără sare. Privea la fată, şi-atunci cerul lui era strâmt ca o pereche de mănuşi cu un singur deget, de pluş. Se gândea cum să dea apă la moară unor păsări ce zboară să-i fie martor atunci peste văi peste lunci la ploaia cea mare care să-i alunge plictiseala în zare. Nu ştia nici să plângă îi era ceru`-ntr-o dungă, curcubeul se-nchise-ntr-o floare dintr-o culoare. Vântul hoinărea pe-ndelete printre plete de fete. Prin vazduh era prea linişte pentru nişte lupte zilnice. Nici zi nu era până spre miazăzi dar parcă nici noapte peste cărări pline de mere coapte. Doar norul sta într-un loc, lipsit de formă de tot şi trist precum vata de zahăr topită-ntr-o floare de zarzăr.
Cerul lui era unul singur, purtat de vânt cu o eşarfa drept legământ. Pusă la gâtul unei fete, cochete, nici geana nu o mai putea ridica, de sete. Norul se topea tare cu dorul agăţat de poveştile de prin lunci fără sare. Privea la fată, şi-atunci cerul lui era strâmt ca o pereche de mănuşi cu un singur deget, de pluş. Se gândea cum să dea apă la moară unor păsări ce zboară să-i fie martor atunci peste văi peste lunci la ploaia cea mare care să-i alunge plictiseala în zare. Nu ştia nici să plângă îi era ceru`-ntr-o dungă, curcubeul se-nchise-ntr-o floare dintr-o culoare. Vântul hoinărea pe-ndelete printre plete de fete. Prin vazduh era prea linişte pentru nişte lupte zilnice. Nici zi nu era până spre miazăzi dar parcă nici noapte peste cărări pline de mere coapte. Doar norul sta într-un loc, lipsit de formă de tot şi trist precum vata de zahăr topită-ntr-o floare de zarzăr.
Dintr-o clipă în alta cioplite de timpul chiar cu dalta păsările-i aduc cu alai, o veste: s-a inventat o poveste în care un nor poate avea mai multe ceruri dar suflă peste ele veşnice geruri. Acolo-I frig şi năpastă, mai bine c-un cer să nu las povestea anostă că simt frigul din litere parc-ar curge din cratere.
Trebuie să scap norul de plictiseală să nu vină peste el ceară mai specială să-i aducă ceruri o mie şi ger cât să-ncapă-ntr-o lume lălâie. Adun repede de prin păduri frunze de scris pentru muze, păsări strig printre buze cu forţa aduc fire din pene de struţ şi până la nor ridic scripeţi de zor încărcaţi cu de toate să-i fac pe plac şi să îi pese de şoapte, de pere coapte şi fete cuminti, picăturile reci şi de buze fierbinţi.
C-un alt strigăt adus-am vântu-napoi să se-ncingă picăturile de ploaie de soi, stelele să-şi găsească colţurile toate şi de-atunci norul râde pe spate. Poveştile lui şi copiii cuminţi adorm în seri cu vise cu prinţi. Picăturile cad pe ochiuri de flori şi-apoi urcă în aburi înapoi pân` la nori. Acum sunt la plural că se ştie, norul făcuse şi el o petiţie la mai marii administraţiei cerurilor să dea în chirie, largi orizonturi de pălărie şi vecini să aibă de treabă de la unul la altul se-ndeamnă când fulgerele nu-s prea răzleţe şi pe cerurile lor sunt prea-ndrăzneţe.
Aşa se-ncheie povestea cu dor, hai mergi să dormi: somn uşor!
