December 30, 2009

Urare de sărbătoare!



De sărbători întotdeauna primele gânduri sunt acelea că a mai trecut încă un an. În care...ce? Facem bilanţul contabil al celor trecute peste noi în ultimele douăsprezece luni, planuri pentru încă douăsprezece care vin...şi uite-aşa adunăm urările rudelor, prietenilor, cunoscuţilor, într-un colţ de speranţă şi purcedem la drum.
Curănd bate de ultimul doisprezece din nopatea ultimă din an...aşa că vă urez ca nici în noul an să nu vă pierdeţi speranţa în mai binele fiecaruia dintre voi, încrederea ca veţi putea trece cu aceeaşi forţă peste greutăţile cu care v-aţi măsurat puterile şi în anul ce trece, visele să vă pornescă pe calea încrederii că 2010 va fi anul în care parte din ele vor deveni realitate şi peste toate astea, bucuria să va iasă pe ochi, în zâmbet şi să vă fie soare pentru fiecare dimineaţâ!

Cu impertinentă dorire de bine
şi paharul ridicat intru MULŢI ANI,
Mirela

de sărbători...


de sărbători
felinarele se-aprind în tavane
lumânările cad răpuse de ceară
de sărbători
nu rotunjesc cuvinte cu globuri
nici din spusele altora nu fac zvonuri
de sărbători
merg pe două rânduri de urme în zăpadă
şi paharul închin în semn de zăbavă într-o epavă
de sărbători
plouă trist adunând în colinde
volutele triste căzute-n batiste
de sărbători
miroase-a prescuri într-o casă, sună telefon,
plină e masa, viscoleşte zăpada, trecut-am un an
de sărbători...vorbe mai sunt pentru urători
de sărbători...


de sarbatori
felinarele se-aprind in tavane
lumanarile cad rapuse de ceara
de sarbatori
nu rotunjesc cuvinte cu globuri
nici din spusele altora nu fac zvonuri
de sarbatori
merg pe doua randuri de urme in zapada
si paharul inchin in semn de zabava intr-o epava
de sarbatori
ploua trist adunand in colinde
volutele triste cazute-n batiste
de sarbatori
miroase-a prescuri intr-o casa, suna telefon,
plina e masa, viscoleste zapada, trecut-am un an
de sarbatori...vorbe mai sunt pentru uratori
de sarbatori...

December 21, 2009

daca ar fi sa cer un maine...



Doamne, daca ar fi sa-ti cer un maine
l-as cere pe acela
in care cuvintele ar ingheta
pe-o pojghita de zapada
pana cand mainile
ar simti plin de aschii,
sangele...

Doamne, daca ar fi sa-ti cer un maine
l-as cere pe acela in care
ma vad calare pe un cal alb
dincolo de zari, pandind cu jind
cum se deschide floarea mea de cires.

Doamne, daca ar fi sa-ti cer un maine
as cere o caramida
sa o pun temelie lacasului pentru mai tarziu
asa dormeau mortii
pe cand inca nu le descoperisera alti oameni
sensul de a fi.

Doamne, daca ar fi sa-ti cer un maine
ti l-as cere pe acela
ultimul din pantecele mamei mele
sa-i las o lacrima prinos
pentru cate a varsat pentru mine
stapana peste atatea ploi.

Doamne, daca ar fi sa-ti cer un maine
l-as cere vesnic pe cel in care
o mana imi mangaie visele la ceas de seara
spunandu-mi mereu ca nu trebuie sa-mi fie frica

de acel maine care nu va mai veni...candva...

foto: deviantart

December 17, 2009

Dor de alb - ganduri de iarna




Astazi vreau sa zbor departe, in imparatia alba a neintelesului cuvant. Ninge cu poetice ganduri iar lumina din palmele calde e mai pura ca strangerea de mana. Copilul a deschis ochii, uimit de imensitatea din jurul sau. Urme omenesti de pasi fara zabava plecau-veneau si imprejur, drumul se pierdea dincolo de zari. Respira cu nesat aerul pur, de iarna intr-un neinceput de decembrie.

- Norule, de ce te istovesti sa dai de veste oamenilor ca acolo sus gandurile lor sunt atat de albe?
- Pai copile, uite, copiii ca tine se nasc din gandurile lor, albe ca si zapada...vino, hai vino in bratele mele. Nu-i asa ca e cald, atat de cald ca simti dogoarea obrajilor rosii de ger?
- Norule Bunule, te-am chemat in visul meu sa-mi spui de ce oamenii plang cand iarna e atat de frumoasa?
- Pai stii tu, copile, oamenii plang din cauza frunzelor toamnei...sunt atat de galbene incat se desprind de pe ramuri si cad si atunci ca sa nu le doara, oamenii plang sa le fie pat de apa caderea.
- Si atunci...rosti copilul uimit, de ce ninge iarna?
- Pai, rosti norul cel intelepet, norii au stat la sfat cu vantul cel aspru, la inceputuri si au nascocit iarna, iar lacrimile oamenilor le-au intrupat in stelute felurite sa acopere frunzele cele planse de toamna cu plapuma pana la cea mai apropiata raza de soare de primavara.
- Si atunci totul e alb doar asa sa nu ii fie frig pamantului, frunzelor, tuturor, tuturor?
- Da, copile si sa fie visele pruncilor nevinovate precum ei la ceasul somnului de noapte iar gandurile oamenilor buni sa nasca in fiecare an, Pruncul cel alb al chemarii. Hai dormi copile, dormi...

sub iarba


iubite, daca as muri, mi-ai saruta genunchii?
cu pietre m-ai inlantui in nori
si toate cate canta mi le-ai aduce-aproape
pe drumul cel parcurs fara de flori?
iubite, daca as fi inger mi-ai aduce pacea?
si roua ai topi in cercuri largi
margele rasfirate in aripile-mi large
le-ai ocroti, pentru-a iubirilor saraci?

Iubite, mor in fiecare zori
cu gandul rasfirand cuvintele concrete
si dupa ziduri mucegai de-nfiorari
eu te sarut si pe sub radacini de plete...

foto: deviantart

December 06, 2009

pe zid de foc


pe zid de foc eu scris-am mărginirea
şi pată cu greseli ascuns-am în nisip
în noaptea cea de vină n-am răscolit ursita
şi-am aşteptat veninul durerile să-mi sting.

mâncat-am cu-ambe braţe din olul cu ispită
şi bruma de zăbavă am pus-o-n cui de frig
destulă inocenţâ, eu plec pe drum de ape
să mă transform în fulger când cerul e senin.

November 30, 2009

poezie pentru trecut de toamna

suna a toamna cantec de dor,
planset cu gust de gutuie
galbene frunze rasar ca un dor
pe-o pajiste, langa campie.

acolo mi-e dor calator
spre soare si astazi rasare
privesc dumnezei cu chipul de om
si plang cu doruri de sare.

de foc imi e zborul dar lin
si pasii intinsi...pe-o carare.

November 27, 2009

alegorie in pas de seara


resturi de gand si plans cu noroc
mi-e firul de viata un plans tamaios
de curg azi din nori durerile toate
le-adun intr-un bol, pun apa si pace

pestii cei hulpavi manca-vor si oase
atat de murdara e foamea si grea
adanc implant cutitul in oase
ma trezesc dintr-un vis in palma c-o stea


in mine se zbate un fulger si doare
manunchiul de oase ce-am mai ramas
bucata de carne striga prea tare
e margine astazi padurea, este popas


curand seara se lasa si soarele moare
invie o stea straina pe-un cer
ma plimb pe carari nestiute si-n zare.
glasuri se-aud si in mine creste mister...

foto; deviantart

November 26, 2009

diferenta de o umbra...


resturi de vaga amintire
si planset copilului de dor
pierdut peste creste o toamna
ofer o stea unui cumparator

pun mainile adanc, in buzunare
mi-e greata de-un cer de tinichea
de ce plang bobocii in floare
si cocorii nu vor sa mai stea?

intrebari fara rost, probe de dor
astazi e ceata lipsesc din decor
ma-nclin cu respect umbrei si plec
la spectacolul vietii lipseste un bec!

foto: deviantart

mantie peste oase...fire de prezent


rudimentar,
alegoric,
pandesc vise
sa le tai bucati
petice-n rasad
pentru inca o toamna...

amalgam,
durere,
pentru cine plang
valurile marii
intr-o sticla
fumurie?

pedant,
algoritmic,
nu mai inteleg nimic
cand roata
cu cifre
si ace
dramuieste secunde
pana la caderea
cerului
ca o mantie
peste oase...

foto: deviantart

cuvant ce incepe cu i


cand asezat-am mana pe frunte
plangeau doi ochi, intrebator
de ce nu mai sunt oare cuvinte
cand simti ca e ziua sa mori?

cand am cules in mine privirea
cu semne de-ntrebare, cu tot,
mi-au cantat in timpane, cocorii
zburau peste creste c-un rost...

ca-n lume de asta vrere suntem
si ne nastem din putinul noroc
cautam viata-ntreaga un semn
sa ne spuna ca-n lume avem loc.

e cuvant ce incepe cu i
si nu se sfarseste cu nimic pamant-esc...

November 19, 2009

pentru noi...altii decat ieri...

muntii au forme bizare
in nari revine obsedant
mirosul de rasina
ma invaluie indecise, ecuatiile
umane cu necunoscute la fel de tari
ca pietrele

azi, realitatea se deformeaza
dupa forma chipului, geometrica figura
mananc un mar cu gandul aiurea
de am avea amintiri cat sa umplem buzunarele
probabil ca pletele carunte
ridurile,
plansetul usor,
s-ar transforma tot in necunoscute
pentru altii decat noi
pentru noi...altii decat ieri...

November 14, 2009

in ziua in care zmeul va sta pe perete


in ziua in care zmeul va sta pe perete
si carliontii cuminti, adunati printre plete
glasul bunicii auzit de departe
il voi prinde cu sfoara direct in semnul de carte

in ziua in care zmeul va sta pe perete
voi face din omul din tine, poete,
un soi de hoinar intre margini de crete
copii voi zburda mangaiati pe-ndelete

in ziua in care zmeul va sta pe perete
sa nu crezi ca asta mi-aduce regrete
prin soapta trairii tacand intr-un ceas
hai, spune-mi iubita, tot noi am ramas.

November 11, 2009

Acrostih - COPIL


Cand se destramau verile
Oricum biscuitii ii mancam inmuiati in lapte
Primele daruri sunt infasurate in hartie colorata
Imaginatia confectioneaza rinoceri din hartie
La care dintre oameni mi-e...copilaria?

November 10, 2009

disimulare



robii lumii sunt oamenii. toti
plansete cu lacrimi de ceara
ce-am fost am ramas intr-un colt
ni-e dor de frigul de-afara
pana sus dureaza lumina
se cern fulgii galbeni, de soare
desprinse creneluri arunca-n picioare
aschii de doruri, crez pentru oase
impreuna cu noi, ingeri de piatra
dorm de cu seara in visele tari
de-i cer azi, pamantului pumnul de sare
mi-arunca in ochi bolovani cu noroi.

imbrac, asadar in nestiinta,
pe umerii goi ziua cea grea
s-astern intr-o suflare, dorinta
cu tot cu destine, cu ochi si...o stea.

foto: deviantart, soulofautumn87

November 04, 2009

joc de vorbe...annarain si eu intr-o seara aproape de iarna

EU:
de-i seara lovesc cuvintele
printre soapte
ca oasele care stau sa se franga
din adierea de vant a noptilor
cu luma plina. pamantului
ridurile i-au sapat adanc
vremuri dupa vremuri, neajunsuri
se-ncolacesc rugile mele
pe treptele catre ceruri

nu, nu invinovatesc pasii
ca ocolesc ridurile pamantului
de teama sa nu fie tot timpul
noapte...


ANNA:
Aş fi şters ridurile de pământ
cu o nouă arătură în care
sămânţa să se odihnească blând
apa lacrimilor de cer să-i potolească setea
în unghere pe care
doar plugul le mai cunoaşte

şi atunci lumina ar putea răsări în colţul fraged de grâu
să-mi bucure mersul prin lanuri...

EU:
in fiecare an e primavara
si fiecare om se naste
dintr-o primavara a iubirii
daca mai avem nestiute colturi
este pentru ca sufletele,
ei bine, sufletele ,
au uitat ca mai au de strabatut
cale catre departe...

si atunci din lumina
putem pastra o samanta
pentru cei ce-alearga
in nestire pipaind
intunericul?

ANNA:
Azi primăvara mea a plâns cu lacrimi de zăpadă
nu întrebasem norii dacă-şi scutură pletele
şi nici nu îngăduisem vântului să doară în bici de cuvinte
mângâiasem doar gene
din ramă cu privire pictată de soare
aşa am putut să-i râd în faţă întunericului!

EU:
aplecata peste poveste
as putea sa suflu vantului
sa-ti mangaie obrajii
iar florilor sa-ti creasca
primavara in brate

de-alergam pe-ntinsele neintelesuri
ma tem ca-n urma ar ramane, nesapate
campurile sub care fiecare nor
decompus in lacrimi
isi asteapta rasaritul...

ANNA:
Vântul aspru suflă nedumerirea peste stihii
mă întreb unde mi-e gândul?
poate doar în lăcaşul dăltuit de poetul meu pribeag
acolo zbaterea n-are îngeri
poveştile îşi pierd petalele în pagini de rugină
şi toamna spulberă visul prins
în palmă de întâia zăpadă...

EU:
poeti pribegi suntem toti
de ne gasim perechea pribeaga
e pentru ca din suflet
urca atatea vise incat
negurile se-nchina luminii
iar din noianul de ganduri
unul, doar unul
e-n doi
impartit in mod egal
si neterminat de nici o himera.

ANNA:
De-ar "creşte apele din mine"
aş stinge-n lacrimi vâlvătaie de amar
aprins în ruginiu de frunză
aş lua pe buză vers hoinar
să-l undui blând pe inima-mi confuză
răsună mintea de idee

Ai mai iubit aşa, femeie?

EU:
iubit-am zorii rasarind din pleoape
iubit-am norii sus, pe culmi de soapte
iubit-am florile si din pamant, o vina
iubit-am ape curgatoare, privirea lui, senina,
iubit-am razele din trup de soare
iubit-am verde, plina de culoare
iubit-am viata, cu tristele-i povesti
iubit-am cuvite scrise de poeti

si azi, iubesc si pana sus, la stele
mi-arunc vapaie, toate gandurile mele...

iubesc...

ANNA:
Iubesc...
dar ce folos de inima-i rănită?
Iubesc
Singurătatea mă-nconvoaie
Iubesc
Greşeala mea nu-i primenită
Iubesc
De aş renaşte, vreau să fiu doar ploaie...

EU:
iubeste omul fara de pacat
cand vrerea vremii e fiinta
sa plangi nu-i azi putinta
si nici cuvinte de prisos
nu-ti sunt astazi, cu folos
tu lasa-n suflet sa zambeasca
cu fulgii albi, azi, norii
c-asa sunt oamenii mereu
prea cruzi in fata lor si-a sortii

ANNA:
O să-mi lipesc degetele de piatra muntelui
primenind în fiecare dimineaţă ruga
din fiecare falangă
să înflorească o floare de colţ
din fiecare pod de palmă să tresară un arbore
astfel încât, atunci când EL va urca muntele
să-şi umbrească neliniştea c-o mângâiere

uite cum îmi port mâinile spre zăpezi!!!

EU:

sa lasi urme
sa fie fiecare deget
semn
de trecere spre nicaieri
si cand zapazile se vor topi
din urma falangelor
rasari-vor flori
cu gust de primavara
chemarii de pasi
aproape sa le fie
departe

uite, vezi
cum infloresc zorelele
in praguri de lumina?

ANNA:
Dincolo de praguri
fericirea mea-i un izvor
pe prund odihnesc pietrele de vis
şi nicio noapte nu-şi mai poate înfige întunericul
în pântecul albiei
EL îşi va spăla mâinile şi faţa
şi va sorbi apă de lacrimi
Cât de mult cerul mi-a plâns!

EU:
asa sunt toamnele cu muguri de ploi
pareri de rau cu flori de mac fara petale
din culoarea cerului
o tusa o astern pe suflet
usor, sa nu stie inima ca repiratiile
sunt de fapt macii
necrescuti ai verii
pana dincolo de podul pe care dramuiesc secundele
in colturi de stele
albastre...

ancora in clipire


crengi pana departe brate se-ntind
incolacite, cresc dureros, din mine
prind in zori de pleoape canturi, carunte secunde
trecute
pandesc sfera in care se-amesteca
incet, incet plansete,
plansete ca dorm cocorii - ii plang copiii
spre tarile calde zboara himere
cu aripi cubice si nu stiu zborul
desprinse in par, agrafe aluneca, grele
spune daca te-as chema in zori
mi-ai veni pana acolo unde
dorm oamenii un somn cu vise nedeslusite
decupate din randuri cu litere
stranse din afise batrane
precum genele bunicii?

November 03, 2009

ganduri simple


mi-e toamna de-un anotimp
miros frunzele a uscat
cu mainile in buzunare
hoinara printre-atatea ganduri
din ceata de cuvinte
se desprind atatea doruri
plina de viata n-am mai fost de mult
ca acum cand resimt galbenul
curgand dintre-atatea culori printre gene
melancolia zileleor de ieri
parerea zilelor de maine
plin de farmec e doar dansul focului
stapan peste-ntuneric
zabava peste dor de lumina

candva, gandurile simple
le voi arcui in sensuri
sus, peste carari de timp
odata cu venirea
toamnei mele...

moonlight sonata

ajuns-am la a o suta postare
si in loc de versuri
am pus astazi ceva altfel
de ce?
la inceputurile versurilor mele
cineva drag m-a incurajat asa
cu sonata
mai putin conteaza motivele
si mai mult aducerile-aminte
si azi mi-am adus aminte
pentru cea de-a o suta una postare!


November 02, 2009

Sinonimie între vocale şi vocalize




da, îi spun cuvantului, cuvant
rodul soarelui e căldura
prinsă-n graiul painii
se-aude şoapta rămasă-n pămant
la descreşterea nefiinţei
amandoi ne-nfăţisăm în acelaşi tablou
eu, rotind vocalele
răsturnate de non-sensuri
el stergand vocalizele
cu tăceri pline de-nţeles
mancăm dintr-un măr
eu la un pol
el la celălalt
apoi rand pe rand
măcinăm din clepsidra timpului,
mirarea ca sunt
minunea că eşti!

în ce timpuri
voi fi fost
mai fără vină
decat în trupul maicii?

October 31, 2009

pe drumul pacatului

de vorbesti timpului trecut
mainile se-nclesteaza
dincolo de a fi
prinzi fluturi din zbor
sperand ca in loc de aripi
sa-ti creasca zborul
direct din inima
spre lume
si inapoi
pe drumul pacatului


in trecut oamenii
zburau pana la ceruri
doar c-un stol de ganduri
adunate manunchi,
in inima.

October 22, 2009

margini de trecere


cand adorm, fluturii stau la sfat
in jurul crestetului se-nchid
maini nevazute palpeaza fiecare spatiu
care s-a golit de-o respiratie
umplandu-se cu marginile clipei trecute
daca sunetele adormirii sunt
acolo, miresmele diminetii
intarzaie in pasii grabiti
fiecare om are un loc static
in timpul zilei alearga
dupa himere nimeni nu respira
crestele muntilor
erau odata pietre
de valuri rascolesc marea
inca nu m-am trezit
fluturii mai zboara cuvinte...

maine nu va semana niciodata cu azi
nici o respiratie
nu ma incarca de acelasi sens
desi intre prima si ultima
doare uneori atata constiinta
a trecerii...

foto: deviantart

florian pittis - ultima scrisoare

draga sufletului meu
si aproape...

October 20, 2009

balada



las vantul sa-mi alunece prin plete
vreau luna sa o prind in maini, cu drag
mirosul ce il simt, de scortisoara
ma-ndeamna doar sa te primesc, in prag.

din vesnicele canturi de lumina
a rasarit un fulg marunt, de stea
sa iti cioplesc cu sarutari, senina,
adanc in inima, fragment de peruzea.

cu ochi inchisi, alene si molatec
intind o mana chiar spre tine
sa construiesti azi vise din ruine
asa se impletesc, cu dor, doua destine.

nu vreau comori in asta lume
de galbene, stralucitoare tinichea,
vreau intr-un colt ferit privirilor straine
s-aduni pe perna-mi fluturi dintr-o stea.

si cand la tample, firele cad randuri,
albite de o viata-ncredintata-n mana ta
sa stii c-am pus candid suvoi, de ganduri,
in ochii tai, in brate...acolo-i fericirea mea.

foto: deviantart

October 17, 2009

ARTA DE A FI


Astazi, 17 octombrie 2009, a avut loc, la Galati, lansarea antologiei de versuri "ARTA DE A FI", publicata de Editura Anamarol, Bucuresti, antologie in care sunt cuprinse si doua poezioare semnate de mine. A fost o bucurie, o bucurie impartasita cu cativa dintre cei 39 de poeti cuprinsi in aceste pagini. Lansarea a avut loc concomitent cu lansarea celui de-al patrulea volum de versuri al Marianei Eftimie Kabbout, poeta galateanca recunoscuta si draga sufletului meu.
Mai jos, versurile pe care le-am compus si citit acolo, printre cei carora sufletul le vorbeste si in versuri. Sunt fara titlu si asa le voi lasa...

uneori ma dor unghiile
palme inchid,
razvratind o lacrima.

alteori adancul
abunda de necunoscut
ochi inchid
sub pleoape,
furtuna.

daca poezia
n-ar fi
la capat de cuvant
as muri
cu rani in palme
si colturi de gheata
prin cotloanele firii.

dar sunt om
genunchii
saruta pasii pruncului
din mine
la ceasul zamislirii
poemului luminii
cu flacara devenirii...

sunt om?

October 16, 2009

October 15, 2009

prin ganduri mi-este toamna


dramaluiesc un gand pas din pasu-mi de lumina
stiu ca nu caut comori in asta lume
doar un obraz si-un zambet cald
sa-mi fie de-nteles la ceas de zambet
cand din adancul inimii oftez
spunand in gandu-mi iar povesti
stiu ca le tin pentru copilul ce am fost
si care intr-o zi va rasari, odor de zambet
stii, versurile-mi sunt astazi imperfecte
la gat am agatata inima, tot imperfecta
asa e toamna azi, prea rece, dar senina
de ce sa caut printre frunze, ramurile cu rima?

si ca morala in final de randuri
ma duc sa-mi savurez cafeaua
cu gandul tot la oameni si la steaua
care-a apus in fapt de dimineata
intr-un ochi negru, cu boabe de cafea
rasfata-un gand, un zambet, ridica ceata....

October 09, 2009

Unde ni sunt visatorii...

de fiecare data cand ascult poezia recitata de Florin Piersic, zic poezia, pentru ca nu una-anume, simt vibratia in suflet!

da, inca ne intamplam


ne intamplam
intre secunde trecute
altele ce vin
ne intamplam in firea de oameni
inalt si senin
uneori e lumina
alteori ceata coboara
vin desele ganduri
in clipe masoara
carari spre paduri seculare
suntem oameni
cu suflete, trunchiuri
amintirile-floare
si glasul de vant
suntem oameni
cu suflet de cer
cu trup de pamant...

sursa foto: devinatart

October 07, 2009

ne intamplam

in asta seara citesc
poezie
ma infasor tomnatic
in mine ca intr-un cocon
alb
de matase
introvertire spuneam
tu?
intreb gandul
ca stiu ca de-acolo raspunzi
de fiecare data
cand ti-arat ca mai sunt
azi samburi in marul verde
inflorit intr-o primavara
aproape de locul
in care ne intamplam

October 03, 2009

toamna timpurie



timp fara sens
margele pe sarme ghimpate
miros de scortisoara
si fum de departe
crusta vremii ma-nchide-n cuvinte
dincolo e soare si cald
zapezi se topesc printre palme
e vreme de toamna si-n prag
cu bratele pline de frunze
alung ninsoarea
imi plange in vorbe
pierdut fara vina pe drumuri
e glasu-mi haulind pe campie
ma-ntorc si-n rani de vin, sangerii
e scris ramasagul cu viata:
dintai a fost omul
apoi toamna si la urma
speranta...

September 24, 2009

rugina


jumatate frunza, jumatate rugina
m-adapostesc in vitralii
cu cerul tomantec
si stiu ca sunt boaba
sunt strop si, diurna,
imi cer apogeul
acelor jelanii
toate plang si parca-s apusa
din vara spre iarna
din noi spre aproape
ma bantuie cercul
sunt involuta
si tot ma iubesc
si parca-s departe.

September 21, 2009

timp?


drumul aluneca printre fraze
frig...panza de paianjen
se tese printre frunze galbene
necalcate
dedesubt, coji de nuca
fix la sase suna ceasul
de n-ar fi codrii albastri
de ceata
caii n-ar sti ca e dimineata
o clanta ruginita
rotunde boabe
fereastra scorojita
spunea un batran ca
drumul se rupe cand prapastia
cere pasii

mi-ar fi frigul intuneric
de n-as cere
luminii
fire
sa trag de sfori
viata

September 14, 2009

castitate



e casta zbaterea de aripi albe
in zbor pus-am
inaltarea firii
rodul semintelor de rasarit
rasaditu-l-am unde se-ntalnesc priviri
legate
cu fir adanc de verde
in pamant alungat-am pasii zdrobiti
de-odinioara
morti intr-o uitata toamna
esarfe impanzesc tot cerul
decupez cu-n-flacarare
dor si strangere
de palma
stiu ca nu mai doare

c-un sens adun metaforele, toate
sa le sadesc
seminte
in ochi
in degete
in fiecare noapte

September 13, 2009

algoritm


panze de paianjen
peste toate cate-au fost
din ochi
rand
pe rand
toamnele
tristele
aripile cad catre picioare
arunca dinspre aer
rani pe trupuri infiorate
de ultima tecere
prin labirintul
pustiu
verde

dincolo e dezlegarea
de prapastia
in care alunecam toti
in caderea catre lumina

September 08, 2009

N-au vina umbrele intr-o statuie...



zori curg in pleoape
fir de lumina-ntrebator
alunga spre departe, stinse soapte
te chem...cu mana-ntinsa
hai vino,
astept,
adorm...
miros de stele pana-n oase urca
dincolo de respiratii, e cuvantul
degete aspre ma dor
sa plang as intepa privirea
adulmec umbre-adanci, de lup
hai vino, umarul s-atingi
si ploaia in sarut, sa stingi
pe loc ma-nvart, intr-un tablou
ma-ncui cu lacat ruginit
ravasit...
pe dealuri ninge cu chei de-argint
frunzelor din toamna inchinat-am vrerea
intr-o statuie sparta risipit-am durerea...

umbrele n-au vina ca ploaia loveste
cum nici podelele n-au vina ca viata-n pasi
descreste...

August 31, 2009

Metamorfoza


straina de vorbe tac si cuvintele
discontinue ganduri
nu am curaj pentru mine
cand am, tac
atat de adanc incat mainile,
mainile se-nconvoaie
cu degete stranse ca ghearele a neputinta
da, in jur frunzele se incolacesc pe vrejuri
drumurile pastreaza urme de talpi
pana la venirea vantului iscat din neanturi
intr-o coaja de nuca
ma-ncolacesc pana la trecerea vorbelor
prin mine..o bucata de mar,
drum inainte, firimituri de la o masa
creste din nou, din palme...mangaierea

frunzele doresc samanta cresterii in oameni
primaverile seamana tot mai intens cu pruncii...

August 28, 2009

Graiul necuvantator al naturii

curg plete peste izvoare
culeg cu priviri
amurguri tesute din soare
curajul zilei de maine
arunca-n sensuri, destine
priviri stropite de roua
intr-o cana cubica, ploua
tablou cu ramuri de maslin
smulge din oase ac si venin

cu unghia scriu astazi, culoare
trupul mi-e haina si noaptea
cale din intuneric, maine, un soare...












August 24, 2009

Antiteza






rascrucea dintre secunde


drum...imprejur
frunze de toamna cad
ca veacul peste lumina
miezul zilei, coaja inveleste trupul
vested, apusul spinteca dureri
sa tac,
sa dorm,
numar degete
unul cate unul
de parca minute mov
se-ngramadesc sub unghii
cu timpul te imbratisez
cand pasi s-au oprit
la rascrucea dintre secunde...

August 19, 2009

efemeritate




rănesc orizonturi de plâng creste albite
arunc mănușa, semnul trecerii e cicatricea uitată
mai sus, vene bifurcă viața pe căi
duc spre un cord obosit
redutele dărâmă obstacole cu scoici lipite ca abțibilduri
le ridicasem stavilă în calea plânsetului sirenelor
o potecă de nisip, pe-un perete se-nșiră urme albe
sarea nu și-a știut drumul decât pe frunte
în palme întotdeauna stă mărturia îmbrățisării
la nodurile fiecărui deget
se luminează dacă țin mâna îndreptată
spre departe

atunci curge timpul spre răsărit,
începem cu fiecare zi, existența...

foto: deviantart

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric

National Geographic POD

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...