Metamorfoza

straina de vorbe tac si cuvintele
discontinue ganduri
nu am curaj pentru mine
cand am, tac
atat de adanc incat mainile,
mainile se-nconvoaie
cu degete stranse ca ghearele a neputinta
da, in jur frunzele se incolacesc pe vrejuri
drumurile pastreaza urme de talpi
pana la venirea vantului iscat din neanturi
intr-o coaja de nuca
ma-ncolacesc pana la trecerea vorbelor
prin mine..o bucata de mar,
drum inainte, firimituri de la o masa
creste din nou, din palme...mangaierea

frunzele doresc samanta cresterii in oameni
primaverile seamana tot mai intens cu pruncii...

Graiul necuvantator al naturii

curg plete peste izvoare
culeg cu priviri
amurguri tesute din soare
curajul zilei de maine
arunca-n sensuri, destine
priviri stropite de roua
intr-o cana cubica, ploua
tablou cu ramuri de maslin
smulge din oase ac si venin

cu unghia scriu astazi, culoare
trupul mi-e haina si noaptea
cale din intuneric, maine, un soare...

Antiteza

rascrucea dintre secunde

drum...imprejur
frunze de toamna cad
ca veacul peste lumina
miezul zilei, coaja inveleste trupul
vested, apusul spinteca dureri
sa tac,
sa dorm,
numar degete
unul cate unul
de parca minute mov
se-ngramadesc sub unghii
cu timpul te imbratisez
cand pasi s-au oprit
la rascrucea dintre secunde...

efemeritate

rănesc orizonturi de plâng creste albite
arunc mănușa, semnul trecerii e cicatricea uitată
mai sus, vene bifurcă viața pe căi
duc spre un cord obosit
redutele dărâmă obstacole cu scoici lipite ca abțibilduri
le ridicasem stavilă în calea plânsetului sirenelor
o potecă de nisip, pe-un perete se-nșiră urme albe
sarea nu și-a știut drumul decât pe frunte
în palme întotdeauna stă mărturia îmbrățisării
la nodurile fiecărui deget
se luminează dacă țin mâna îndreptată
spre departe

atunci curge timpul spre răsărit,
începem cu fiecare zi, existența...

foto: deviantart

iluzii

vând morilor de vânt petece de cer
doar pentru nevinovata lume care se naște din soare
dacă trec de amiaza, descos perdele, broderia zilei
încape pe-un cadran și-n nori se-ascund orele
vând cailor iluzia libertății
doar pentru că știu că-n galop nu mai aud vântul
vând scoicii părerea că marea
e sâmbure albastru descusut din perla ei
doar pentru că știu că dacă aș uda picioarele
m-aș descălța de umbre pentru totdeauna
vând paiațelor zâmbete de clovni roșii, largi
pentru că știu că de-aș râde azi aș întuneca ziua de mâine

mă vând la poarta necuvântului
doar pentru că sunt atât de snoabă
să mai cred acum, să nu mai cred mâine
în iluzii...

merg?

Merg inainte, uneori inapoi,
trenuri despica piepturi, inimi
sine se indreapta dincolo de nori
mazgalesc umbre pe cerul meu e dimineata
de parca prima, ultima, de fapt toate statiile
s-au oprit in cea desenata cu vise
fericirea e doar un sambure de ceva palpabil
nu stiu cum
de ce
cand
unde
pentru ce
si intrebarile
continua
continua
aripile strabat atatea ceruri
doar pentru ca dimineata isi creste radacinile ca si copacii
din pamantul de la inceputuri
lacrimile nu impregnau bolovanii iar pietrele
nu erau obstacole in atatea cai
drumurile duc in noi pentru ca le asteptam
in amurg caii cauta vise cu tropotul copitelor, departe
intr-o padure in care durerea nu este egala decat cu vantul...

gol

umbra
cai
visare
deserturile
se vad prin nisip
prin nisip
deserturi
de timp
goluri privirii
langa retina
infloreste magnolia


foto: deviantart

Un premiu de suflet

Multumesc, Cristinei pentru darul de suflet pe care mi l-a oferit!