November 30, 2009

poezie pentru trecut de toamna

suna a toamna cantec de dor,
planset cu gust de gutuie
galbene frunze rasar ca un dor
pe-o pajiste, langa campie.

acolo mi-e dor calator
spre soare si astazi rasare
privesc dumnezei cu chipul de om
si plang cu doruri de sare.

de foc imi e zborul dar lin
si pasii intinsi...pe-o carare.

November 27, 2009

alegorie in pas de seara


resturi de gand si plans cu noroc
mi-e firul de viata un plans tamaios
de curg azi din nori durerile toate
le-adun intr-un bol, pun apa si pace

pestii cei hulpavi manca-vor si oase
atat de murdara e foamea si grea
adanc implant cutitul in oase
ma trezesc dintr-un vis in palma c-o stea


in mine se zbate un fulger si doare
manunchiul de oase ce-am mai ramas
bucata de carne striga prea tare
e margine astazi padurea, este popas


curand seara se lasa si soarele moare
invie o stea straina pe-un cer
ma plimb pe carari nestiute si-n zare.
glasuri se-aud si in mine creste mister...

foto; deviantart

November 26, 2009

diferenta de o umbra...


resturi de vaga amintire
si planset copilului de dor
pierdut peste creste o toamna
ofer o stea unui cumparator

pun mainile adanc, in buzunare
mi-e greata de-un cer de tinichea
de ce plang bobocii in floare
si cocorii nu vor sa mai stea?

intrebari fara rost, probe de dor
astazi e ceata lipsesc din decor
ma-nclin cu respect umbrei si plec
la spectacolul vietii lipseste un bec!

foto: deviantart

mantie peste oase...fire de prezent


rudimentar,
alegoric,
pandesc vise
sa le tai bucati
petice-n rasad
pentru inca o toamna...

amalgam,
durere,
pentru cine plang
valurile marii
intr-o sticla
fumurie?

pedant,
algoritmic,
nu mai inteleg nimic
cand roata
cu cifre
si ace
dramuieste secunde
pana la caderea
cerului
ca o mantie
peste oase...

foto: deviantart

cuvant ce incepe cu i


cand asezat-am mana pe frunte
plangeau doi ochi, intrebator
de ce nu mai sunt oare cuvinte
cand simti ca e ziua sa mori?

cand am cules in mine privirea
cu semne de-ntrebare, cu tot,
mi-au cantat in timpane, cocorii
zburau peste creste c-un rost...

ca-n lume de asta vrere suntem
si ne nastem din putinul noroc
cautam viata-ntreaga un semn
sa ne spuna ca-n lume avem loc.

e cuvant ce incepe cu i
si nu se sfarseste cu nimic pamant-esc...

November 19, 2009

pentru noi...altii decat ieri...

muntii au forme bizare
in nari revine obsedant
mirosul de rasina
ma invaluie indecise, ecuatiile
umane cu necunoscute la fel de tari
ca pietrele

azi, realitatea se deformeaza
dupa forma chipului, geometrica figura
mananc un mar cu gandul aiurea
de am avea amintiri cat sa umplem buzunarele
probabil ca pletele carunte
ridurile,
plansetul usor,
s-ar transforma tot in necunoscute
pentru altii decat noi
pentru noi...altii decat ieri...

November 14, 2009

in ziua in care zmeul va sta pe perete


in ziua in care zmeul va sta pe perete
si carliontii cuminti, adunati printre plete
glasul bunicii auzit de departe
il voi prinde cu sfoara direct in semnul de carte

in ziua in care zmeul va sta pe perete
voi face din omul din tine, poete,
un soi de hoinar intre margini de crete
copii voi zburda mangaiati pe-ndelete

in ziua in care zmeul va sta pe perete
sa nu crezi ca asta mi-aduce regrete
prin soapta trairii tacand intr-un ceas
hai, spune-mi iubita, tot noi am ramas.

November 11, 2009

Acrostih - COPIL


Cand se destramau verile
Oricum biscuitii ii mancam inmuiati in lapte
Primele daruri sunt infasurate in hartie colorata
Imaginatia confectioneaza rinoceri din hartie
La care dintre oameni mi-e...copilaria?

November 10, 2009

disimulare



robii lumii sunt oamenii. toti
plansete cu lacrimi de ceara
ce-am fost am ramas intr-un colt
ni-e dor de frigul de-afara
pana sus dureaza lumina
se cern fulgii galbeni, de soare
desprinse creneluri arunca-n picioare
aschii de doruri, crez pentru oase
impreuna cu noi, ingeri de piatra
dorm de cu seara in visele tari
de-i cer azi, pamantului pumnul de sare
mi-arunca in ochi bolovani cu noroi.

imbrac, asadar in nestiinta,
pe umerii goi ziua cea grea
s-astern intr-o suflare, dorinta
cu tot cu destine, cu ochi si...o stea.

foto: deviantart, soulofautumn87

November 04, 2009

joc de vorbe...annarain si eu intr-o seara aproape de iarna

EU:
de-i seara lovesc cuvintele
printre soapte
ca oasele care stau sa se franga
din adierea de vant a noptilor
cu luma plina. pamantului
ridurile i-au sapat adanc
vremuri dupa vremuri, neajunsuri
se-ncolacesc rugile mele
pe treptele catre ceruri

nu, nu invinovatesc pasii
ca ocolesc ridurile pamantului
de teama sa nu fie tot timpul
noapte...


ANNA:
Aş fi şters ridurile de pământ
cu o nouă arătură în care
sămânţa să se odihnească blând
apa lacrimilor de cer să-i potolească setea
în unghere pe care
doar plugul le mai cunoaşte

şi atunci lumina ar putea răsări în colţul fraged de grâu
să-mi bucure mersul prin lanuri...

EU:
in fiecare an e primavara
si fiecare om se naste
dintr-o primavara a iubirii
daca mai avem nestiute colturi
este pentru ca sufletele,
ei bine, sufletele ,
au uitat ca mai au de strabatut
cale catre departe...

si atunci din lumina
putem pastra o samanta
pentru cei ce-alearga
in nestire pipaind
intunericul?

ANNA:
Azi primăvara mea a plâns cu lacrimi de zăpadă
nu întrebasem norii dacă-şi scutură pletele
şi nici nu îngăduisem vântului să doară în bici de cuvinte
mângâiasem doar gene
din ramă cu privire pictată de soare
aşa am putut să-i râd în faţă întunericului!

EU:
aplecata peste poveste
as putea sa suflu vantului
sa-ti mangaie obrajii
iar florilor sa-ti creasca
primavara in brate

de-alergam pe-ntinsele neintelesuri
ma tem ca-n urma ar ramane, nesapate
campurile sub care fiecare nor
decompus in lacrimi
isi asteapta rasaritul...

ANNA:
Vântul aspru suflă nedumerirea peste stihii
mă întreb unde mi-e gândul?
poate doar în lăcaşul dăltuit de poetul meu pribeag
acolo zbaterea n-are îngeri
poveştile îşi pierd petalele în pagini de rugină
şi toamna spulberă visul prins
în palmă de întâia zăpadă...

EU:
poeti pribegi suntem toti
de ne gasim perechea pribeaga
e pentru ca din suflet
urca atatea vise incat
negurile se-nchina luminii
iar din noianul de ganduri
unul, doar unul
e-n doi
impartit in mod egal
si neterminat de nici o himera.

ANNA:
De-ar "creşte apele din mine"
aş stinge-n lacrimi vâlvătaie de amar
aprins în ruginiu de frunză
aş lua pe buză vers hoinar
să-l undui blând pe inima-mi confuză
răsună mintea de idee

Ai mai iubit aşa, femeie?

EU:
iubit-am zorii rasarind din pleoape
iubit-am norii sus, pe culmi de soapte
iubit-am florile si din pamant, o vina
iubit-am ape curgatoare, privirea lui, senina,
iubit-am razele din trup de soare
iubit-am verde, plina de culoare
iubit-am viata, cu tristele-i povesti
iubit-am cuvite scrise de poeti

si azi, iubesc si pana sus, la stele
mi-arunc vapaie, toate gandurile mele...

iubesc...

ANNA:
Iubesc...
dar ce folos de inima-i rănită?
Iubesc
Singurătatea mă-nconvoaie
Iubesc
Greşeala mea nu-i primenită
Iubesc
De aş renaşte, vreau să fiu doar ploaie...

EU:
iubeste omul fara de pacat
cand vrerea vremii e fiinta
sa plangi nu-i azi putinta
si nici cuvinte de prisos
nu-ti sunt astazi, cu folos
tu lasa-n suflet sa zambeasca
cu fulgii albi, azi, norii
c-asa sunt oamenii mereu
prea cruzi in fata lor si-a sortii

ANNA:
O să-mi lipesc degetele de piatra muntelui
primenind în fiecare dimineaţă ruga
din fiecare falangă
să înflorească o floare de colţ
din fiecare pod de palmă să tresară un arbore
astfel încât, atunci când EL va urca muntele
să-şi umbrească neliniştea c-o mângâiere

uite cum îmi port mâinile spre zăpezi!!!

EU:

sa lasi urme
sa fie fiecare deget
semn
de trecere spre nicaieri
si cand zapazile se vor topi
din urma falangelor
rasari-vor flori
cu gust de primavara
chemarii de pasi
aproape sa le fie
departe

uite, vezi
cum infloresc zorelele
in praguri de lumina?

ANNA:
Dincolo de praguri
fericirea mea-i un izvor
pe prund odihnesc pietrele de vis
şi nicio noapte nu-şi mai poate înfige întunericul
în pântecul albiei
EL îşi va spăla mâinile şi faţa
şi va sorbi apă de lacrimi
Cât de mult cerul mi-a plâns!

EU:
asa sunt toamnele cu muguri de ploi
pareri de rau cu flori de mac fara petale
din culoarea cerului
o tusa o astern pe suflet
usor, sa nu stie inima ca repiratiile
sunt de fapt macii
necrescuti ai verii
pana dincolo de podul pe care dramuiesc secundele
in colturi de stele
albastre...

ancora in clipire


crengi pana departe brate se-ntind
incolacite, cresc dureros, din mine
prind in zori de pleoape canturi, carunte secunde
trecute
pandesc sfera in care se-amesteca
incet, incet plansete,
plansete ca dorm cocorii - ii plang copiii
spre tarile calde zboara himere
cu aripi cubice si nu stiu zborul
desprinse in par, agrafe aluneca, grele
spune daca te-as chema in zori
mi-ai veni pana acolo unde
dorm oamenii un somn cu vise nedeslusite
decupate din randuri cu litere
stranse din afise batrane
precum genele bunicii?

November 03, 2009

ganduri simple


mi-e toamna de-un anotimp
miros frunzele a uscat
cu mainile in buzunare
hoinara printre-atatea ganduri
din ceata de cuvinte
se desprind atatea doruri
plina de viata n-am mai fost de mult
ca acum cand resimt galbenul
curgand dintre-atatea culori printre gene
melancolia zileleor de ieri
parerea zilelor de maine
plin de farmec e doar dansul focului
stapan peste-ntuneric
zabava peste dor de lumina

candva, gandurile simple
le voi arcui in sensuri
sus, peste carari de timp
odata cu venirea
toamnei mele...

moonlight sonata

ajuns-am la a o suta postare
si in loc de versuri
am pus astazi ceva altfel
de ce?
la inceputurile versurilor mele
cineva drag m-a incurajat asa
cu sonata
mai putin conteaza motivele
si mai mult aducerile-aminte
si azi mi-am adus aminte
pentru cea de-a o suta una postare!


November 02, 2009

Sinonimie între vocale şi vocalize




da, îi spun cuvantului, cuvant
rodul soarelui e căldura
prinsă-n graiul painii
se-aude şoapta rămasă-n pămant
la descreşterea nefiinţei
amandoi ne-nfăţisăm în acelaşi tablou
eu, rotind vocalele
răsturnate de non-sensuri
el stergand vocalizele
cu tăceri pline de-nţeles
mancăm dintr-un măr
eu la un pol
el la celălalt
apoi rand pe rand
măcinăm din clepsidra timpului,
mirarea ca sunt
minunea că eşti!

în ce timpuri
voi fi fost
mai fără vină
decat în trupul maicii?

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric

National Geographic POD

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...