December 29, 2011

ardere in alb



scriu
desfac suflet din  somn rotunjit pe la colțurile eului
măscarici au vopsit picioarele în roz
asa umbletul le va fi mai fără de păcat
cred ei
soarele descrește între două frunț înalte
sprijin pentru  un copil cuibărit
între două ganduri hoinare
prinse cap la cap cu cleme din crengi de fag
mângâie-mi fruntea scobită de doruri
Iubite
iarna s-a-ncolăcit între respirațiile mele
afară e soare
semne de primăvară lăsat-am din loc în loc
între aortă și venele care duc spre mâini sloiuri de gheață
împletesc păsări din ațe rămase de la paiațele din târguri
 câte eșarfe mov plutesc în aer
atâtea rotocoale de suspin
ies din pieptu-mi
mă-ndrăgostesc de nopți iar zilele le înghesui în buzunare
le voi citi cândva
lângă tine cu barba albă
primăvara în ochi
umblet  printre respirații din urmă

trag umbra peste ochi
adorm până la cel dintâi scâncet al pruncului
am timp?

foto: devianart

December 02, 2011

azi, lasati-ma sa cred


îmi spun că uneori lumea încape într-un sâmbure de viață
dacă Lumina ar fi împărțită la gamelă
probabil că dintr-o porție s-ar inchide porțile egoismului
azi, lăsați-mă să cred că oamenii sunt buni
precum copiii care nu știu să inchidă pumnul, învață mai întâi să îmbrățișeze
copaci, suflete, păpuși, frunze și toate cărora le dau viață.

știți, licuricii nu au învățat Lumina, nici nu o închid în sertarele aripilor
ei așteaptă dragostea toată viața luminii lor
eu aștept în toate primăverile ca oamenii să învețe
că niciodată găurile din suflete nu le sunt scobite de cari sfredelitori de inimi
sunt săpate de dorințe care au nevoie de pământul trăirii pentru a rodi
deși uneori uită că ramurile inimii lor trebuie să le îmbrățișeze cerul și nu pământul –
dar
azi, lasați-ma să cred ca oamenii sunt buni…

November 26, 2011

celor mulți



înserare peste jarul din sobă
știi că plângem bucurii cu lacrimi
când n-au mai rămas puncte de suspensie
plângem suspine cu aceleași lacrimi
oamenii se strâng în suflete
ca în niste igluuri de mătase
umbre le îmbracă chipurile
riduri se-aștern precum zăpezi
peste anotimpuri reci
sufletele calde
aruncă în foc
zăvoarele indiferenței
descui inimi în trunchiuri de brazi
 dans mut pe o peluză de cer
jarul din sobă
plânge
cu rășina în brațe
oamenii sunt liberi

November 13, 2011

peste ochii mei închiși



peste ochii mei închiși
nu, nu ai voie să îndeși imagini
în buzunare
culorile se estompează
mâine le vei găsi amestecate
în subsolul liftului
acolo curge intunericul
fluid
ca o scoarță de copac peste care trec nori zgâriați
buni de reciclat
chiar dacă sub lifturi ar fi nori
până la ceruri ne-am ridica lumesc
am agăța soarele după noi
în loc de zmeie ne-am decupa aripi din hârtie
sau mai bine avioane
să fim copii

ca să zburăm ne trebuie totuși
dimineți

October 17, 2011

descui umbre



mă visez într-o parte a cerului acoperită de oameni
mă străpung sunete încorsetate pe ruguri de lumină
plâng cerurile de-atâta închidere
plâng oameni de atâta nedreptate
ca-ntr-o poveste scuturai frunze de pelin peste somnul meu
arginții vânzării mă-mpungeau în degete
lanțuri la glezne pândeau
guri carnivore
boabe se sudoare
mai târziu mă visam plutind printre nouri
dezlegată de pânza roșie a păcatului vindeam vânt nelegiuiților
în piețe pline de candelabre de parcă ai putea împacheta lumina la kilogram

dintr-o vină a respirației m-am trezit
am împărțit zâmbete și tristeți clovnilor
să le taie în felii oamenilor
apoi să le arunce pe jos toamnei
tăinuite în mere nu le vor înțelege
copiii

foto - devianart

October 03, 2011

impresie



Să mă fi născut înainte de răsărit
ar fi cules lebedele pudoarea
iar dintre degetele răsfirate
poate ar fi ieșit ierni, toamne, doamne.
Primăverile se înfățișează târziu
aproape când eu sunt pe sfârșite
și mă închin la eu-l din fiecare.
Tu
ți-ai întâlnit ruga astăzi?
Mâinile tale au urcat spre cerul meu
pâinea noastră s-a împărțit eternității
de tine sunt sigură, de mine aștept
bucata mea de carne, bucata ta de pasăre în zbor,
bucățelele noastre de cer.

Ei
pot aștepta intrarea în clasă
după fiecare recreație sună;
sună la fel.

September 30, 2011

ascultare nopții



mâinile tale mă sprijină pe umeri
din brațe-mi smulgi tăcerea
pe buzele dorinței ferecate
își caută izvor  de-adâncuri vrerea
să îmi alunge zborul din păcate
ca mâine ploi mă vor intoarce
din drumuri grele fără vină
și-tunci păși-voi peste șoapte
în faldul  greu al crinilor albastri

 somnull nopților târzii mă-mbrace-n
vina
de a-ți aduce-n lume cu pași subțiri
copila

September 25, 2011

În umbra lui Bacovia



Vreme de toamna, vreme de Bacovia. 130 de ani de la nașterea poetului.
Momentul a fost marcat de o serie de manifestări literare în orașul care i-a îmbrățisat poezia: mese rotunde, simpozioane, momente artistice la statuia poetului, șezătoare literară în grădina casei memoriale, concert omagial susținut de Orchestra Simfonică ”Mihail Jora” Bacău, spectacol susținut de actorii Teatrului Bacău dar și prilej de premiere ai unor oameni de seamă ai literaturii contemprane care au promovat de-a lungul timpului opera marelui scriitor simbolist, George Bacovia.
Poetul Nicoale Prelipceanu a fost distins cu Premiul Național ” George Bacovia”, neobositul cercetător al operei bacoviene, criticul și istricul literar Constantin Călin a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România, scriitorului Ovidiu Genaru i s-a acordat premiul ‘”Omnia” pentru întreaga activitate. Premiul revistei ”Ateneu”, revistă literară înființată de G. Bacovia și profesorul băcăuan Gerge Tăbăcaru, a acordat Premiul de Excelență petului Sergiu Adam.
  Vineri seara, 16 septembrie, într-o atmosferă de sărbătoare literară s-au decernat premiiile concursului internaţional de poezie şi eseuri “Toamna bacoviană – 130 de ani”, creații adunate în antologia aniversară ”Bacoviana -  130…viitor”,  volum editat la Editura Ateneul Scriitorilor cu sprijinul Primăriei și Consiliului Bacău, ediție îngrijită de Calitrat Costin. Concursul s-a desfășurat sub egida Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bacău.
”Laureații au fost, la Secțiunea Poezie, George Matus - din Satu Mare, Tiberiu Majeri – Cluj, Raluca Șandor Borcea – Ploiești și Mirela Nicoleta Toniță – Universitatea «G.Bacovia» Bacău, mențiunile revenind poetilor Emanuel Moisă – Adjud, Carla Francesca Shoppel – Brașov și Viorica Marica Hagianu – Călărași. La sectiunea Eseu, Premiul I a revenit tinerei profesoare Elena Pârlog, de la Grupul Școlar «Petru Rareș» din Bacău, urmată de Maria Pilchiu și Mariana Cigoli, cele două mențiuni fiind obținute de Mirela Stravositu și Maria Mădălina Ifrim.” (preluare Observator de Bacău)
“La ceas de toamnă bacoviană ne-am dorit să întemeim în limba română, o carte în care să regăsim magia Poetului, în care să-i primim cu inimă frumoasă şi cu sufletul deschis pe cei mai talentaţi concurenţi de la Concursul internaţional de poezie şi eseuri „Bacovia 130”. S-au regăsit în limba română tineri scriitori din România, Basarabia şi Canada, cu nespusă bucurie, într-o clipă de istorie literară, aici în tărâmul Bacovia.” – Petru Scutelnicu
În umbra lui Bacovia
(fragmente)

Mă-ncumet să aştern din asfinţituri
boem nostalgic, conjurat de ploi
şi-nchin gutui albastre-n răsărituri
tomnaticei priviri din gol de noi

Doinesc din lipsă de păcate
şi plâng din lipsă de cuvânt
mă rog să nu avem palate
să-mi spui de lume, nu de gând...



Singurătăţi şi hanuri de departe
m-au pus în cântec fără să fi vrut
de ştiţi cânta, aşa cum scrie-n carte
eu sunt aici și vă ascult:


Prin codri nu mai zburdă căprioare
doar vântul suflă făr` să fie ger
m-ascund, dar nu ştiu ce mă doare
furtuna-i paşnică, eu sunt stingher


Îmi plouă des, ales, prin abatoare
chiar dacă vouă vi se pare strâmb
dar ascultaţi aici, în continuare,
o poezie ce se cheamă Plumb:

Eu cânt ce văd, ce simt şi ce mă doare
cânt lipsa ta sfârşitului de şoapte
s-audă şi vecinii pe ninsoare
cum îţi cântam boem în acea noapte.


Stau centrului adesea mărturie
cu mâini legate gândului intens
c-aici şi altul, altădată o să scrie
să înţelegeţi jumătăţi de vers

Lui Bacovia, prinos de recunoștință pentru gandurile adolescenței mele, exilate în picurii de ploaie ai Cuvântului Lui, umblător prin toate cotloanele firii singuratice.

September 15, 2011

creație



în mine cresc pietre
inegale
altar de neclintire
jertfă neîncepută mirosului de cerneală
trebuie să pipăi Cuvântul
firesc
așa cum dimineața
cuțitul taie pâinea într-o rutină răstignită
pe-o foaie de ziar sau pe un prosop curat
pentru prescuri

crede-mă
îți spuneam
uneori împietresc mâinile și în loc de daltă
degetele mă poartă printre ruine de gânduri
cromozomi din ADN-ul creației
mustesc venele a neputință
până când înțeleg că Poezia

înseamnă să te dezbraci pe dinăuntru
fără teamă
să fii tu
iar pe dinafară să nu-ți fie frig
de nici un ger care ți-ar putea îngheța
mâinile

altfel nu ai ști să-ți fii sculptor
Poete

foto: deviantart

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric

National Geographic POD

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...