October 31, 2009

pe drumul pacatului

de vorbesti timpului trecut
mainile se-nclesteaza
dincolo de a fi
prinzi fluturi din zbor
sperand ca in loc de aripi
sa-ti creasca zborul
direct din inima
spre lume
si inapoi
pe drumul pacatului


in trecut oamenii
zburau pana la ceruri
doar c-un stol de ganduri
adunate manunchi,
in inima.

October 22, 2009

margini de trecere


cand adorm, fluturii stau la sfat
in jurul crestetului se-nchid
maini nevazute palpeaza fiecare spatiu
care s-a golit de-o respiratie
umplandu-se cu marginile clipei trecute
daca sunetele adormirii sunt
acolo, miresmele diminetii
intarzaie in pasii grabiti
fiecare om are un loc static
in timpul zilei alearga
dupa himere nimeni nu respira
crestele muntilor
erau odata pietre
de valuri rascolesc marea
inca nu m-am trezit
fluturii mai zboara cuvinte...

maine nu va semana niciodata cu azi
nici o respiratie
nu ma incarca de acelasi sens
desi intre prima si ultima
doare uneori atata constiinta
a trecerii...

foto: deviantart

florian pittis - ultima scrisoare

draga sufletului meu
si aproape...

October 20, 2009

balada



las vantul sa-mi alunece prin plete
vreau luna sa o prind in maini, cu drag
mirosul ce il simt, de scortisoara
ma-ndeamna doar sa te primesc, in prag.

din vesnicele canturi de lumina
a rasarit un fulg marunt, de stea
sa iti cioplesc cu sarutari, senina,
adanc in inima, fragment de peruzea.

cu ochi inchisi, alene si molatec
intind o mana chiar spre tine
sa construiesti azi vise din ruine
asa se impletesc, cu dor, doua destine.

nu vreau comori in asta lume
de galbene, stralucitoare tinichea,
vreau intr-un colt ferit privirilor straine
s-aduni pe perna-mi fluturi dintr-o stea.

si cand la tample, firele cad randuri,
albite de o viata-ncredintata-n mana ta
sa stii c-am pus candid suvoi, de ganduri,
in ochii tai, in brate...acolo-i fericirea mea.

foto: deviantart

October 17, 2009

ARTA DE A FI


Astazi, 17 octombrie 2009, a avut loc, la Galati, lansarea antologiei de versuri "ARTA DE A FI", publicata de Editura Anamarol, Bucuresti, antologie in care sunt cuprinse si doua poezioare semnate de mine. A fost o bucurie, o bucurie impartasita cu cativa dintre cei 39 de poeti cuprinsi in aceste pagini. Lansarea a avut loc concomitent cu lansarea celui de-al patrulea volum de versuri al Marianei Eftimie Kabbout, poeta galateanca recunoscuta si draga sufletului meu.
Mai jos, versurile pe care le-am compus si citit acolo, printre cei carora sufletul le vorbeste si in versuri. Sunt fara titlu si asa le voi lasa...

uneori ma dor unghiile
palme inchid,
razvratind o lacrima.

alteori adancul
abunda de necunoscut
ochi inchid
sub pleoape,
furtuna.

daca poezia
n-ar fi
la capat de cuvant
as muri
cu rani in palme
si colturi de gheata
prin cotloanele firii.

dar sunt om
genunchii
saruta pasii pruncului
din mine
la ceasul zamislirii
poemului luminii
cu flacara devenirii...

sunt om?

October 16, 2009

o melodie de suflet

October 15, 2009

prin ganduri mi-este toamna


dramaluiesc un gand pas din pasu-mi de lumina
stiu ca nu caut comori in asta lume
doar un obraz si-un zambet cald
sa-mi fie de-nteles la ceas de zambet
cand din adancul inimii oftez
spunand in gandu-mi iar povesti
stiu ca le tin pentru copilul ce am fost
si care intr-o zi va rasari, odor de zambet
stii, versurile-mi sunt astazi imperfecte
la gat am agatata inima, tot imperfecta
asa e toamna azi, prea rece, dar senina
de ce sa caut printre frunze, ramurile cu rima?

si ca morala in final de randuri
ma duc sa-mi savurez cafeaua
cu gandul tot la oameni si la steaua
care-a apus in fapt de dimineata
intr-un ochi negru, cu boabe de cafea
rasfata-un gand, un zambet, ridica ceata....

October 09, 2009

Unde ni sunt visatorii...

de fiecare data cand ascult poezia recitata de Florin Piersic, zic poezia, pentru ca nu una-anume, simt vibratia in suflet!

da, inca ne intamplam


ne intamplam
intre secunde trecute
altele ce vin
ne intamplam in firea de oameni
inalt si senin
uneori e lumina
alteori ceata coboara
vin desele ganduri
in clipe masoara
carari spre paduri seculare
suntem oameni
cu suflete, trunchiuri
amintirile-floare
si glasul de vant
suntem oameni
cu suflet de cer
cu trup de pamant...

sursa foto: devinatart

October 07, 2009

ne intamplam

in asta seara citesc
poezie
ma infasor tomnatic
in mine ca intr-un cocon
alb
de matase
introvertire spuneam
tu?
intreb gandul
ca stiu ca de-acolo raspunzi
de fiecare data
cand ti-arat ca mai sunt
azi samburi in marul verde
inflorit intr-o primavara
aproape de locul
in care ne intamplam

October 03, 2009

toamna timpurie



timp fara sens
margele pe sarme ghimpate
miros de scortisoara
si fum de departe
crusta vremii ma-nchide-n cuvinte
dincolo e soare si cald
zapezi se topesc printre palme
e vreme de toamna si-n prag
cu bratele pline de frunze
alung ninsoarea
imi plange in vorbe
pierdut fara vina pe drumuri
e glasu-mi haulind pe campie
ma-ntorc si-n rani de vin, sangerii
e scris ramasagul cu viata:
dintai a fost omul
apoi toamna si la urma
speranta...

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric

National Geographic POD

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...