July 21, 2011

întoarcere în mine



mă frâng
vreascuri agățate-n podul de lumină
dureri pe care nu le uit mă-nclină
le sunt cină

mă rog
cu mâini sfios apuse-n soare și în noapte
să-mi creasc-un dor de viață înspre coaste
și zbor se naște

mă strâng
corsete vii țesute-n flori nemuritoare
pe văi mă raspândesc la întâmplare
străinilor îmbrățișare

mă risipesc
în cele patru zări nepământesc
mă regăsesc  în eul cel firesc
mai omenesc


July 17, 2011

metamorfoza materna



Mamă
coase-mi de tălpi
de jur-împrejur
plânsul tău
plug
să răstorn brazda
 în sensuri
prin lume

știi

oamenii tăcuți
întotdeauna
ispășesc dorul părinților

preumblă-te prin mine
și stinge arderea
liană a îmbrățișărilor
de mamă

răstălmăciri în os de umblet


I
am exilat mersul aseară
într-o cochilie de melc
lent
în somn greu
mă apărau muște
de
asimetria umbrelor
cascade precum prăpăstii
în jurul ochilor
închiși

II
am sculptat din ele
umbrele
cercevele caselor morților
din neantul amintirilor
lacrimi s-au evaporat
prea multe crestături
pe îmbrățișări goale

III
destram visele
în bucăți de timp
istovite de greutatea gândurilor
răspunde ziua:
răsărit!


CAPRICII EFEMERE şi ARBORI DE CRISTAL la Centrul Cultural ”George Apostu” din Bacău - impresii la lansarea celor două volume


Întotdeauna am fost de părere că lumea poeziei este o lume a sufletelor situate la extreme: cea adâncă în care regăsesc oameni aleşi sau doar suprafaţa faptului de a scrie poezie nedublat de scânteia şi chemarea talentului.
Oamenii creatori de frumos întotdeauna găsesc tărâm potrivit unde să-şi împărtăşească unii altora roadele căutarii de sine, versurile, rândurile aduse la suprafaţă de trăirile care-i macina zi după zi.
Un astfel de numitor comun în peisajul ferestrelor virtuale ale genului este siteul Casa Gândului - Cleopatra, un spaţiu care reuneşte suflete întru creaţie care şi-a început existenţa în urmă cu aproape un an din dorinţa unor oameni inimoşi de a oferi celor din jur o oază în care să-şi găsească răgaz de a fi cu ei înşişi, de a-şi expune roadele scrisului.
Mergând pe firul existenţei, Cleopatra şi-a propus să ajute autorii şi astfel a început, cu paşi timizi, să aducă bucurie pe chipul celor care au avut încredere în mâna de oameni care au ţinut de la început, frâiele în mâna lor hotărâtă.

Ziua de 8 iulie 2011 a fost cea care a adus în atenţia publicului iubitor de scris lansarea a două volume de poezie: unul de autor, cel al poetului Daniel Dăian, şi o antologie cu poezie de calitate a trei autori premiaţi la concursul “Femeia, miracol de contradicţii divine” organizat de siteul Cleopatra – casa gândului.

Locaţia desfăşurării a fost una potrivită, Centrul Cultural “Georga Apostu” Bacău care prin reprezentantul ei de seamă, actorul Geo Popa, este gazda a numeroase manifestări de acest gen, lumea băcăuană fiind receptivă şi făcând eforturi deosebite să nu lase creaţia, arta, literatura să moară.

Evenimentul a fost organizat de siteul Casa Gândului - Cleopatra  având ca parteneri revista Armonii Culturale şi tipografia GadsisPrint şi s-a concretizat în lansarea celor două volume, primul cuprinzând poeme şi fragmente de proză cuprinse sub titlul ARBORI DE CRISTAL – autor Daniel Dăian şi antologia de versuri alese CAPRICII EFEMERE, ale celor trei poeţi câştigători ai concursului mai sus amintit: Ana Sofian – Brăila, Gina Zaharia – Buzău şi Florin Ionel Cernat – Galaţi.

Lansarea celor doua volume a fost prezentată de d-l Geo Popa care ne-a încântat cu bună dispoziţie, cu disponibilitatea sufletească a unui om atins de “microbul creaţiei” şi care a lăsat audienţa profund impresionată de profesionalismul actorului de a recita poezie.

George Stroe – redactor la revista Armonii Culturale a fost cel care a deschis seria cuvântărilor în dubla ipostază: cea de redactor şi prefaţator al volumului de poezie, “Arbori de cristal”, promovând idea unei serii de proiecte care vor implica şi pe viitor Centrul Cultural al Bacăului.

Ne-am bucurat deasemenea de prezenţa profesorului univ. dr. Stefan Munteanu, filosof, critic, eseist, un om al Cuvântului din discursul căruia am înţeles un lucru esenţial: tinerii trebuie încurajaţi, dar trebuie să fie conştienţi că drumul cel mai sigur este cel urmat cu paşi mărunti şi siguri.

Autorul "Arborilor de cristal", vădit emoţionat, ne-a sensibilizat prin faptul că lansarea cărţii sale a fost un bun prilej de a cunoaşte oameni. "Poezia sa se vrea ermetică, dar poate fi înţeleasă uşor atunci când o citeşti cu sufletul" dupa cum spunea distinsul profesor Ştefan MUNTEANU
A fost un moment important în urcuşul pe calea Cuvântului şi din tot discursul său am înţeles că drumul va fi lung, dar arborii de cristal îi vor umbri aleea apei pe care va merge. Întotdeauna.

Cele două autoare cuprinse în antologia “Capricii efemere” prezente, Ana Sofian şi Gina Zaharia, ne-au impresionat prin modestie, frumuseţea chipului atins de darul scrierii şi de cuvintele calde pe care le-au adresat auditoriului.

Momentele artistice au fost iniţiate într-un mod emoţionant de Lică Chiţcan, cantautoarul cu suflet
sensibil alături de care am fredonat melodii cunoscute dar şi din repertoriul propriu.

Mirela Nicoleta Toniţa a intervenit pe parcursul desfăşurării evenimentului cu recitarea a scurte fragmente din creaţiile autorilor.

Au mai luat cuvântul d-l Dan Petruşcă, poet cunoscut şi apreciat în lumea culturii băcăuane care a oferit sfaturi preţioase tinerilor poeţi aflaţi în sală.

Au mai fost prezenţi: Paula Munteanu - fost realizator de emisiuni la Radio România, Calistrat Costin - Președintele USR - Filiala Bacău, Gheorghe A. Stroia, Ionel Marin , Vasile Sevastre Ghican din partea revistei Armonii Culturale, Relu Coţofană, administratorul siteului Confluenţe Lirice precum şi oaspeţi de seamă, poeţi şi prozatori prezenţi din dăruire pentru Cuvânt.

Gazda tuturor creaţiilor care a făcut posibilă această reuniune a oamenilor din spatele cuvintelor, Cleopatra – casa gândului,  prin vocea Andradei Matei, a încheiat prezentarea prin lectura  "gândului către cititori" scris de poetul Adrian Erbiceanu pentru toţi membrii Casei Gândului.

Lumea virtuală este lumea în care mai întâi este cunoscut sufletul omului din spatele monitorului.
Există ocazii, vorbesc de cele fericite, în care virtualul păşeşte în real iar imaginea oamenilor este completată de fizic şi atunci există acea completare ciudată, întrezărită sau nu, surprinzătoare sau firească.
Momentul de început al prezentării de ieri a fost unul al tăcerii, al strângerilor timide de mâini, ai reintregirii imaginii om – suflet după care a pornit avalanşa de bucurie rostogolită precum un bulgăre de nea în sufletul fiecăruia. Transformat în apă pentru o zi răcoroasă!

July 09, 2011

Călător-în-timp



golit de suflet în cutia-trup
se-apleacă omul spre pajiștea cu flori
nisipul  deșertului a rămas în noapte
îi crește oaze din vise care îl dor

în gamela timpului
porția lui
are gust de pământ ars
schije încrustate pe retină
se vor înmormântate
ard în crematoriul inimii
copci pentru o viață invalidă

mă dor firele de iarbă pe care la mângâi
omule
crește-le în gândurile tale
călătoruleîntimp 
ca pe speranțe hrănește-le
 cu dorul de Acasă



July 03, 2011

sfârșitul infinit al pașilor (colaj de versuri cu Daniel Dăian)






 DANIEL DĂIAN:

pretind cercului tău căutarea
fiului risipitor
ce vinde timp
fiecărui început de oameni

cât de adânc te-ar durea absenţa
primului infinit?

MIRELA TONIȚĂ:
dacă oamenii ar șchiopăta în orice punct
în jurul centrului
ar fi infinituri haotice
pașii fiilor le rescriu
rotund
firesc
dar câte zboruri trebuie
să mai fie înfrânte de pași
oare
pentru a înțelege  
înălțarea e a celor ce-au învins
durerea?


July 02, 2011

tablou pe retina


pe drumul mâinilor mele
nopțile au stele cu cinci colțuri

frânte din trupul lunii
firimituri cu vise mă hrănesc

la marginea apei
topesc aripi și umblet

niciun timp nu mă poate smulge
ție

July 01, 2011

Lansare de carte Daniel Dăian



”Oamenii, precum arborii, se regăsesc în zenit de așteptare lângă cel iubit, lângă cel necunoscut și totuși, în definitiv de toate, singurul așteptat să crească atât în inimi de oameni sau scoarțe obosite de copac bătrân.” (Daniel Dăian)

Daniel e un POET. Uneori atipic pentru ceilalți, alteori cu sufletul deschis. Atât de deschis încât îți dăruiește Timp prin ceea ce scrie. Timp pentru a simți poezia sa, ermetică dar atât de ușor de decriptat atunci când e citită cu sufletul.

Cuvinte mari se vor spune mult timp de-acum încolo, eu îi doresc să-i rămână sufletul mare, intindere de poezie nesfârșită pe necuprinsul căreia să-și regăsească, într-o zi, pașii de azi.

firidă în umblet

să-ţi laşi aripile încuiate în ganduri mizere

O, ce blasfemie în faţa vieţii!

păsări dorm somnul oamenilor

în umblete de nisip.

creştetele pădurilor zăvorăsc

în umbrele copacilor

ideea de libertate.

miroase a răşina lemnul de brad.

oare înăuntru sunt încuiaţi

paşii oamenilor?

adevar

adevar

padure cu suflet de toamna...

padure cu suflet de toamna...

parere de toamna

parere de toamna

adevarul diminetilor

adevarul diminetilor

Verde viu!

Verde viu!

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

Zborul, graiul păsărilor șoptit inălțimilor

oameni de humă

întotdeauna uşile au trecut prin mine

le-am deschis cu teamă

de ceea ce aş putea găsi dincolo de ele

mereu necunoscut,

mereu aceleaşi bube lumeşti.

unii oameni rănesc uşile,

nu le închid în urma lor

atunci ele se surpă pe margini

din mine se dărâmă redutele încrederii.

ca un mag rătăcit culeg fire de nisip,

le ud cu apa ochilor, le încheg,

apoi cu mâini grele de timp

lipesc cu lut marginile uşilor.

lutul desparte întotdeauna lumi, camere,

lutul închide, pansează, înalţă,

pune punct pentru noi începuturi.

întotdeauna am trecut prin uşi

ca un mag tăcut printre poveri de humă

pe unele le-am închis, pe altele le-am lipit

dar multe mă dor pentru că mă tem

că nu voi avea atâta timp să lipesc uşi

voi adormi liniştită ştiind că Timpul

întotdeauna va învăţa oameni de humă

să închidă, să ardă, să lipească şi apoi

să adoarmă...

Timp cu fluturii

Timp cu fluturii

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Din aripi de fluturi scurs-am lumina, să împietrească tăcerea într-o secundă de nezbor...

Apusul îmbrățișează cerul

Apusul îmbrățișează cerul

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vȃntului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zȃmbet de-mprumut
pe chipul rece.
E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cȃntăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.


Poate că ingerii plȃng a bucurie
atunci cȃnd apusurile răsar dincolo...

Vorbesc intre ele anotimpurile

Vorbesc intre ele anotimpurile

Tăcute trupuri de pământ...

Tăcute trupuri de pământ

uitat-au în fire de nisip

iluzia zborului

încuiat în pași...

Doar frunzele

mai amintesc

de căderea timpului

în vidul clepsidrei...

Lumină și întuneric

Lumină și întuneric
There was an error in this gadget

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Când frunzele se veștejesc și acoperă rugul pământului e semn că apusul se închină nopții...

Cerului...

din singurătate cad ploile lumii
pe umerii oamenilor.
din pași îngropați în pămănt
crește aburul dimineții
către cea din urmă troiță
și cea dintăi turlă a bisericii
acolo unde crucea neagră
zăbovește pe fruntea cerului
îngropând cuvinte
în ultimul amin...

Cândva

mi-e teamă că,

odată,

îmi voi privi mâinile

și le voi plânge

cu lacrimi

povestindu-le îmbrățișarea.

Iar ele vor fi atât de secate

de

brazdele timpului

încât

se va fi cuibărit în

cele zece degete

o ultimă dorință:

să-și amintească

timpul în care

erau doar ele,

un chip

și rotundul soarelui

la răsăritul luminii…

mi-e soarele-n palmă

și-un răsărit…

Doar toamnă?

Doar toamnă?

Am...

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curaţă alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

Copacul frânt din trunchiul de rugină

E desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tâmple și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primăvara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

iubire...

iubire...

Amintiri

Cristelniţa în care erau botezaţi pruncii,

mansarde pline de cuiburi cu vrăbii,

aduceri-aminte,

pantofi cu tocuri cui,

drum împreunat cu altul,

la răscruce, troiţă,

la capăt de drum, biserică,

ultim drum, funerar,

trezire la viaţă

în palme flori,

respiraţie verde de iarbă,

cuşma răstorn pe-o ureche,

neantul vorbeşte din noi,

veşnicia se ascunde-ntr-o clipă,

eternitatea moare într-un veac

cȃt o secundă.

Lumină sfântă!

Lumină sfântă!

Balon de săpun

văd cum trupul sapă
cu pantoful cui
al damei cu camelii
când surâdeau
la sase fără un sfert
eunucii cu pofte carnale
dar neputincioși...

atunci scoteai din ierbar
floarea de mac săpată în filă
cu ultima picătură de sânge
uscată în călimara
din nișa sobei de lut
din anii copilăriei.

atunci iguanele
mergeau la plimbare
cu stăpâni de hartie decupată
cu litere în loc de vene
și crăpăturile pământului
în cotorul minții.

soarele apune când
stingem lumina din noi
cu balonul de săpun al amăgirii.

în colțul din dreapta,
cu litere chirilice
în loc de neuroni
e încă timpul tău
să coși de-o seară
de-o zi și de-o noapte
cu lampadare
în loc de flăcări
și dame în loc de vise...