un meduz şi o meduză

Un meduz şi o meduză
Şedeau ziua buză-n buză
Când s-a luminat de noapte
Au plecat în două şoapte
Să se-ascundă în urzici
Du-te bă, că minţi, de-aici!

Ea, meduza, cam neghioabă
Se împiedică de-o barbă
Şi cu ochii cam aiurea
Scutură privind pădurea.
Din tufiş, un licurici
Îi căzu cu tronc şi plici
Şi i-a tras o uitătură
De o luă pe scurtătură.

Şi meduzu` singurel
Se-aseză pe-un năsturel
Plânge după a lui muză
Că-i dădu un brânci c-o buză.

Dă-o-ncolo de meduză
Că o am tapet pe bluză
Că iubeşte licurici
Şi mă doare în lipici.

Îmi găsesc eu o steluţă
Şi o pun într-o sticluţă
Să mă-mbăt şi eu pe-aici
Şi pe cer să văd stelici…

Un meduz şi o meduză
Îs îndrăgostiţi de-o muză!

ganduri cu mere

Să spal cu săpun un soldat de plumb
Mă tem că i-aş scurge ochii în bule de spumă.
Aş vedea cât de albă e ploaia
când vine pe negândite.
Mâine voi asculta la radio ca şi astăzi -
Vine toamna tot mai adânc.
Cu bocancii în viaţă întră, adică e vie,
Tiptil,
Ca un crocodil stăpân pe solzii lui,
În lacuri se-aud scârţâiturile motoarelor.
Halucinaţii cu ancore de vapoare.
Scrâncioburile se mişcă, ritmic.
Toate de pe pământ în aceeaşi direcţie
La stânga mai tare,
La dreapta mai înspre soare.
Copacii au făcut sindicatul măturătorilor de ceruri.
Podelele îngerilor sunt pline de frunze.
Le intră în păr, printre aripi, pe sub unghii
Cojile de copaci…
Câtă asemănare cu ziua de astăzi.

Dacă n-aş sta într-o staţie de autobuz
Atunci când plouă trenul trece pe lângă mine.
Calea ferată e lângă şosea, n-am înnebunit eu!
Scrie în ruseşte pe tren, e vechi, transportă şi ziare
într-o limbă pe care n-o înţeleg
o citesc pe chipurile care fug
odată cu imaginea de la stânga la dreapta.

Câte gânduri îţi taie mintea
atunci când mănânci
un măr pe-o margine de toamnă.

sarituri in ploaie

plouă

în gând

pe pământ

plouă mărunt

râd

în versuri

de rând

râd numărând

adorm

în vis

pe frunze

adorm meduze

toamnă

în noi

de ploi

râd cu voi

foto devianart

ma aduni din anotimpuri

toamna s-a spart în două

într-o nucă.
jumătate mie,
jumătate ţie
culeg cojile
le pun în foc
să ardă frunzele gândului
una câte una pâna la cea din urmă zi.
din toamnă zbor la hotarul iernii.
acolo mă desfac în picturi fără nume.
mă ning în chip de fulgi
peste palmele tale.
fiecare va spune o poveste.
lumina flutură perdeaua
în semn de prezent
tu mă iei în braţe.
numai lângă inima ta simt că învii.
mă aduni din mine
din fiecare fulg topeşti o lacrimă
cu fiecare picur mă hrăneşti
ca pe-un fir de iarbă mă creşti
când mă săruţi vine primăvara.
Iubite,
coace-mă la sânul verii
pune-mi cercei de cireşe,
obraji de mere,
păr din spic de grâu,
trup de nor încins c-un arc de cer.
hai să cerem binecuvantarea cerului
prin poarta literelor
mereu fi-vom doi copii
c-o lume crescută în ei
cât toate anotimpurile unite într-o nucă
jumătate a mea,
jumătate a ta.

scrisoare catre toamna

Să laşi o mână pe obraz

Să stingă-n mine noaptea
Apune soarele-n amiaz`
Din gând mi-alungă şoapta.

Că-n lume suntem trecători
Precum o frunză pică
Dă-mi toamnă dor de nori
Şi nu-ţi mai cer nimică.

cum creste toamna?

aici e toamnă

iubite

uite dacă pui mâna

cresc crengi pe inimă

dacă ţii privirea pe ele

poţi vedea fructele

aşa e culoarea iubirii

roşie

închid căldura verii

rugul murelor

vorbele frunzelor

uite dacă priveşti aici

vei vedea că din urma literelor

răsar copaci

crengi s-au întors cu vîrfurile

în pământ cuvintele par rădăcini

iar braţele

braţele te strâng

auzi vorbele frunzelor

n-au ştiut niciodată

să tacă iar eu

eu n-am ştiut

decât să cresc crengi

să nu uiţi nicicând

cât de roşie

îmi este îmbrăţişarea