Sfânta Lumină a Învierii să vă fie călăuză către poarta iubirii, înțelepciunii și împlinirii sufletești.

Sărbători cu pace sufletească întru bucuria Învierii!

Hristos a înviat!

simetrie

rostul aripilor a fost întotdeauna

căutarea

sus

vântul primește păsările

 sfetnici

în liniștea bătăii de aripă

jos

noi oamenii

avem nevoie de zbor

pentru căderea în noi

ca o consecință firească

a luptei cu Timpul

poemul cubului

într-un cub era odată un copac mic

la fel cum sunt toți copacii care nu cresc sub cerul liber

dintr-o parte a laturilor îl vedeai înflorit

așa voiai să-l vezi când erai vesel

cand erai trist crengile atârnau în nepăsarea vântului

atunci trebuia să-ți agațe un semn de întrebare într-un cui de suflet

cum ai agăța o haină pe care-o dezbraci după ce te-a încălzit

să te întrebi de ce oare trebuie să fie copacul trist ca tine

să te copieze

ca pe-o frunză la indigo ca atunci când erai copil

apoi am desfăcut cubul în două

am scos copacul și l-am pus în lumină

l-am mângâiat pe crengi și i-am spus să-si aleagă anotimpul

să cuprindă cerul în brațele crescute din pântecul de lemn

atât de viu învață să fie copacul cu fiecare anotimp

iar eu învăt să-l văd precum este

nu precum sunt

cubul a rămas gol

perfect

cu laturile egale

matematic și necunoscut ca metaforele libertății  pentru mulți oameni 

îl cară în spate precum melcul

cutreier printre suflete-copaci

cu ochii închiși îi scot din cuburi să nu le rănesc felul de a fi

mereu le spun același lucru

nu priviți nicicând ochii în care nu vă recunoașteți

libertatea sălășuiește numai în voi

și în cerul de deasupra

poemul fluturilor

- pe oasele Timpului din urme de călcâie - 

fluturii

fluturii sunt alegorii ale Luminii

daca îi decupezi din locul lor

pentru o clipă

locul rămâne 

rece

un vid în care nu se mai înfiripă niciodată

jarul plăcerilor lumești golite de sensul păcatului

fluturii

fluturii scâncesc între două secunde străine

dacă ora e o ecuație

zborul în zig-zag nu are nici un sens

poate cel în tic și tac

nesupus Timpul mă întreabă de mai cred în Trecere

plină de ticuri

tac

fluturii

fluturii drămuiesc clipele de libertate

atunci când picioarele sunt prea noduroase să simtă

inerția le-a mâncat umbletul

zborul rămâne doar utopia fragmentată a zilelor fără lumină

fluturii

fluturii întotdeauna mi-au agățat bucăți de inimă cu clești

ca la o expoziție de sentimente

eu îl aleg pe cel de care nu mi-e teamă

că o să-mi țintuiască în pământul bătătorit

setea mea de cer

brațele larg deschise către primăvara care decupează

fluturii

fluturi din cearșafuri de Lumină

doar așa ei vor crește la loc

pe oasele Timpului din urme de călcâie

pentru că în fiecare om bate o inimă

cu aripi de fluture

foto - devianart

argument pentru încă o zi

m-am trezit cu un singur gând

în astă dimineață

mai am un fir de plâns

în amintiri de gheață

mai cred că am trăit destul

am adunat în sufletul meu flori

cu grijă le-am trecut fiori

să nu mi se topească-n glastră

la curba ochiului tău stâng

se reunește-n vină

plăpândă  o privire

în mâna ce-o mângâie

tu știi că

una mi-e credința-n soare

totuna mi-e privirea-n dimineață

doar soarta am legat cu ață

să nu îmi plece chiar pe negândite

cocorii de prin toamne

nerostite

tot singur gândul mi-a ramas

de pe o zi pe-o altă zi

cred însă cu tărie

că-n veci o să rămâie

o viața-n clipă măturând

a Timpului neîmbrăcată umbră

de noi

de cânturi

ce Cuvânt

rămâne plânsul  de sălaș

cu sunetul prelung

sau dangătul absurd

răspuns

Continuitate